Scroll to top

Totul despre marketing afiliat


Organic Agency - ianuarie 15, 2023 - 0 comments

Ai în jurul tău cunoscuți care obțin venituri suplimentare din vânzarea unor produse sau servicii online, dar fără să aibă grija stocurilor și a livrărilor? Ți se pare atractivă ideea de a crea un website și a începe să câștigi bani, dar nu știi ce produs sau serviciu să dezvolți?

Nu ai nevoie să pierzi ore în șir pentru a găsi produsul sau serviciul perfect care să îți aducă profituri consistente. Prin intermediul unui program de afiliere poți obține venituri suplimentare promovând produsele/serviciile altor companii, care deja au o poziție consolidată în piață.

Ai un magazin online și vrei să consumi din bugetul de marketing doar pentru conversii? Atunci ghidul acesta este potrivit și pentru tine. Deja ți se pare interesant? Descoperă în acest articol ce este marketingul afiliat și cum poți dezvolta un business din affiliate marketing în România sau colabora cu unul. 

Ce este marketing afiliat (affiliate marketing)?

Potențialul programelor de afiliere este uriaș. Conform statisticilor internaționale, investițiile în affiliate marketing în Statele Unite ale Americii au ajuns la $8.2 miliarde în 2022. Estimările pentru anii viitori arată că această industrie ar putea ajunge la $15.7 miliarde până în 2024. 

Dacă vrei să începi să produci bani din marketing afiliat, este recomandat să înțelegi în primul rând ce înseamnă un program de afiliere și cum poți să faci marketing afiliat. 

Marketingul afiliat reprezintă procesul prin care un afiliat câștigă un comision în urma promovării unui produs sau serviciu dezvoltat de o altă companie, folosind un link de afiliere. Partenerul afiliat este recompensat în baza obținerii unui rezultat stabilit cu compania care dezvoltă respectivul program de afiliere.

De obicei, rezultatul agreat este o vânzare. Cu toate acestea, există situații în care partenerii afiliați sunt recompensați pentru numărul de lead-uri generate, utilizatori free trial, click-uri pe un website, sau un anumit număr de descărcări ale unei aplicații.

Modul în care funcționează un program de marketing afiliat în România și oriunde altundeva în lume este similar cu cel al reprezentanților de vânzări. Diferența principală în acest caz este că afiliatul nu este angajatul companiei ale cărei produse/servicii le promovează.

Platforme marketing afiliat românești

Marketingul afiliat oferă diferite oportunități de câștig. Există numeroase platforme disponibile în care poți găsi programe de afiliere atractive. În România, cele mai cunoscute platforme pentru affiliate marketing sunt ProfitShare și 2Performant. 

 

Profitshare

Profitshare este o platformă de marketing afiliat pentru piața din România. De la lansare, din 2009, și până în prezent, această platformă a generat vânzări de peste 2 miliarde RON. Cei care doresc să pornească un business în marketing afiliat cu Profitshare au acces la 169 programe de afiliere. 

Numărul de afiliați înregistrați pe Profitshare este peste 127000 utilizatori. Domeniile în care pot găsi programe de afiliere sunt foarte variate. Afiliații pot începe să promoveze produse pentru animale de companie, copii, auto&moto, farmacii, dar și pentru casă și grădină. De asemenea, pot accesa zona de servicii în diverse domenii, de la sport și turism, până la servicii bancare.

Un avantaj important pe care îl oferă platforma Profitshare este accesul la foarte multe materiale educative și promoționale care îi vor ajuta să își îmbunătățească cunoștințele și rata de click. Instrumentele de promovare oferite de Profitshare sunt foarte ușor de folosit, oferindu-le afiliaților mai mult control și flexibilitate.

Această platformă este cunoscută datorită programelor de afiliere dezvoltate cu companii de top. De exemplu, vei descoperi programul companiei eMag sau Flanco, dar și multe altele care te vor ajuta să îți diversifici portofoliul de produse promovate și să îți crești veniturile.

 

2Performant

2Performant este o altă platformă foarte cunoscută pe piața din România. În prezent, această platformă are 530 de advertiseri care folosesc platforma și au diferite programe de afiliere. De asemenea, de la lansare și până în prezent, utilizatorii 2Performant au primit în total peste 27 milioane EURO sub formă de comisioane din programele de afiliere la care au participat.

Utilizatorii platformei pot găsi programe de afiliere de la branduri mari active în România. De exemplu, pot alege programul celor de la Decathlon sau Cărturești sau pot începe să promoveze produselor oferite de Fashion Days sau F64. 

Atât afiliații cât și companiile care oferă programe de afiliere au acces la statistici în timp real. Așadar, vor știi cu exactitate cât au vândut, care au fost comisioanele generate și pot să își dezvolte strategia în baza acestor date. Performanța afiliaților este susținută prin plăți săptămânale, iar echipa de asistență este în permanență disponibilă pentru a răspunde întrebărilor acestora.

Platforme marketing afiliat internaționale

La nivel internațional există mult mai multe platforme de affiliate marketing. Cele mai populare oferă comisioane atractive și îți vor oferi oportunitatea unei expuneri către audiențe și programe de afiliere noi.

Shopify

Programul de afiliere oferit de Shopify este format dintr-o rețea de antreprenori, traineri, influenceri și creatori de conținut care recomandă platforma. Accesul în program este gratuită.

După ce afiliatul este aprobat în program acesta primește un link de afiliere pe care îl poate oferi audienței sale. De fiecare dată când cineva își creează cont folosind respectivul link, afiliatul primește un comision în funcție de abonamentul ales.

În medie, Shopify oferă aproximativ $58 pentru fiecare persoană recomandată care își creează cont și alege un plan de abonament plătit. Afiliații au flexibilitatea să câștige cât de mult își doresc. Totul depinde de strategia de promovare pe care o adoptă și timpul pe care îl au la dispoziție pentru a se implicare în marketing.

 

Healthish

Healthish este un retailer ce comercializează sticle pentru apă. Acest brand a folosit affiliate marketing pentru a deveni un brand de milioane de dolari. Strategia sa a constat în a colabora cu influenceri pentru a aduce în prim plan produsul său cel mai important, sticla de apă WB-1.

Brandul continuă să lucreze cu influenceri, preferându-i pe cei care au cel puțin 100k urmăritori. În prezent, colaborează cu peste 300 de creatori de conținut pe lună. Aceștia creează conținut despre sticlele de apă și le promovează pe piețele internaționale.

 

The Wirecutter

The Wirecutter este un website dedicat marketingului afiliat care promovează diferite tipuri de gadgeturi. Acesta a fost cumpărat de New York Times în 2016. Acest website este apreciat întrucât toate produsele pentru care sunt create recenzii sunt atent verificate în urma interviurilor avute cu utilizatorii și a testării acestora cu rigurozitate.

 

Buzzfeed

Secțiunea Shopping on Buzzfeed a început ca un ghid de cadouri. Acesta s-a extins ca o platformă de recenzii pentru diferite produse. Unicitatea website-ului vine din faptul că acesta acoperă o varietate de produse din diverse domenii, oferind cititorilor 3 alternative cu prețuri diferite.

Recenziile disponibile pe website-ul Buzzfeed sunt atent construite și foarte detaliate. Așadar, cititorii au încredere în informațiile citite pe website și le consideră valoroase. Fie că este vorba de o recenzie la hârtie igienică sau una despre tricouri pentru damă, nivelul de amănunte este la fel de serios.

 

Amazon

Amazon are un program de afiliere dedicat, cunoscut ca Amazon Affiliates. Această rețea este una dintre cele mai mari în acest moment, oferind afiliaților posibilitatea să promoveze aproape orice produs vor care este disponibil pe Amazon.

Datorită diversității produselor disponibile pentru afiliere, Amazon Associates este o oportunitate foarte bună pentru începători. Creatorii de conținut sau bloggeri pot folosi link-urile de afiliere pentru a-și direcționa cititorii spre produsele recomandate. Fiecare cumpărătură finalizată în baza link-ului de afiliere aduce un comision.

 

eBay Partner Network

Comisionul oferit de platforma de afiliere eBay Partner Network variază între 1 și 4%, depinzând de categoria produselor pe care alegi să le promovezi. Avantajele pe care le oferă afiliaților sunt variate, de la reputația brandului, diversitatea produselor până la rate de conversie ridicate.

Categoriile cu comisioanele cele mai ridicate sunt cele din Fashion și Accesorii. Pe de altă parte, platformă limitează potențialul de câștig pe care îl pot avea afiliații. Fiecare categorie are un plafon maxim de câștig pentru afiliați.

 

Urikar

Retailer-ul Urikar este cunoscut datorită programului său de afiliere care oferă comisioane foarte generoase. În medie, un comision oferit de Urikar poate ajunge și la $1,460. Afiliații interesați să promoveze produse de fitness și wellness pot paria cu încredere pe Urikar.

Comisionul oferit de Urikar este de 10% la toate vânzările generate de link-ul de afiliere. Așadar, dacă ai deja o comunitate preocupată de wellness și sport, poți genera câștiguri atractive din affiliate marketing. De exemplu, aparatul de masaj muscular este disponibil la vânzare cu $139.99. Dacă aplici comisionul de 10%, vei primi $13.99 pentru fiecare produs vândut.

Cum funcționează marketingul afiliat?

Programele de marketing afiliat presupun recomandarea unui produs sau serviciu prin intermediul unui blog, rețelele de social media, website sau podcast. După cum am explicat mai sus, pentru orice vânzare generată de către afiliat acesta este recompensat cu un comision. Pentru mai multă claritate, procesul în baza căruia funcționează marketingul afiliat este următorul:

  • Afiliatul afișează pe rețelele de socializare, website-ul sau blogul său link-ul de afiliere primit de la Magazinul X;
  • Clienții interesați de produsul/serviciul respectiv apasă pe link-ul de afiliere și sunt redirecționați pe website-ul companiei care furnizează respectivul produs/serviciu;
  • Clientul comandă produsul/serviciul și finalizează achiziția direct pe website-ul companiei;
  • Rețeaua folosită pentru dezvoltarea și managementul programului de afiliere înregistrează achiziția ca fiind validă în baza link-ului de afiliere oferit partenerului afiliat;
  • Cumpărarea este confirmată de către Magazinul X;
  • Partenerul afiliat primește comisionul agreat cu compania în momentul începerii programului de afiliere.

Ești curios/curioasă să afli cât se câștigă din marketing afiliat? Nivelul total al veniturilor pe care le poate genera un partener afiliat depinde de dedicarea și strategia pe care le adoptă în promovarea produselor/serviciilor companiei cu care lucrează.

De asemenea, fiecare program de afiliere este diferit. Așadar, cel mai mic comision pe care îl poți primi poate fi 1-5%, dar există companii care oferă și 50% din valoarea produsului/serviciului. Există și companii care oferă o rată fixă per vânzare în loc de un procent.

Chiar dacă procesul în baza căruia funcționează affiliate marketing este destul de simplu, este nevoie de părți deosebit de importante ca acesta să funcționeze perfect:

1. vânzătorul și creatorii de produse

2. afiliatul sau editorul

3. consumatorul

 

Vânzătorul și creatorii de produse

Vânzătorul poate fi o companie de dimensiuni medii sau mari, dar și un antreprenor care dorește să își ducă afacerea la nivelul următor. Acesta are deja un produs sau serviciu lansat pe piață. În categoria de produse sau servicii poate intra orice este atractiv pentru clienți. De exemplu, poți accesa un program de afiliere pentru produse casnice la fel de bine cum poți deveni afiliat pentru un curs de automachiaj.

Vânzătorul este un brand care deja este cunoscut în piață și nu va fi prea implicat în strategia de marketing pe care o dezvoltă afiliatul. De exemplu, vânzătorul poate fi un business de dropshipping care dorește să acceseze o nouă categorie de clienți. Un vânzător care dezvoltă un program de afiliere poate fi și o companie care vinde soluții software și dorește să ajute cât mai mulți utilizatori cu produsele sale. 

 

Afiliatul sau editorul

Afiliatul este uneori cunoscut și sub denumirea de editor. Acesta poate fi o persoană fizică sau o companie care promovează produsele vânzătorului pentru a genera vânzări. Cu alte cuvinte, afiliatul sau editorul promovează produsele pentru a convinge clienții potențiali să achiziționeze un produs/serviciu care le aduce beneficii și încearcă prin tehnici promoționale să finalizeze achiziția. 

Pentru orice achiziție finalizată de către cumpărător prin intermediul link-ului de afiliere, afiliatul sau editorul primește un comision. Afiliații țintesc o anumită categorie de clienți potențiali și încearcă să adreseze nevoile acestora prin produsele/serviciile pe care le promovează. Astfel, prin acest proces, vânzătorul reușește să atingă o anumită nișă de clienți și să își consolideze brandul pe piață în raport cu competiția.

 

Consumatorul

Consumatorul este o piesă deosebit de importantă în ”puzzle-ul” marketingului afiliat. Pentru a exista vânzare este necesar ca audiența țintă să fie convinsă să finalizeze vânzarea. Afiliatul este cel care promovează produsul/serviciul către consumatori folosindu-se de instrumentele de promovare adecvate. 

De exemplu, afiliatul poate alege să dezvolte o campanie de marketing afiliat pe Facebook, YouTube, pe blog sau printr-un website. În cazul în care consumatorul este atras de produs și consideră că îi aduce beneficii, atunci acesta va urma link-ul de afiliere și va finaliza cumpărarea. 

Pentru transparență, afiliatul trebuie să menționeze în campania de promovare că va primi un comision în urma finalizării achiziției de către consumator. De asemenea, consumatorul ar trebui să știe că nu va plăti în plus dacă va alege să achiziționeze produsul/serviciul prin link-ul de afiliere, întrucât acesta deja inclus în prețul de achiziție.

 

Rețeaua de afiliere

Deși ecuația marketingului afiliat presupune existența a 3 părți principale: vânzător, afiliat și cumpărător, de fapt există și o a patra parte care oferă și mai multă ”greutate” unui program de afiliere. Un program de affiliate marketing se poate dezvolta foarte simplu direct între afiliat și vânzător. 

Cu toate acestea, alegând o rețea de afiliere precum ClickBank care să administreze modul în care este dezvoltat programul, livrarea produselor și plata comisionului, aduce și mai multă organizare și profesionalism întregului program. Există anumite produse sau servicii care pot fi promovate exclusiv prin intermediul unei rețele de afiliere.

O rețea de afiliere este foarte utilă întrucât gestionează o bază de produse/servicii foarte vastă. Așadar, pentru un afiliat, aceasta reprezintă o oportunitate foarte bună de diversificare a portofoliului de produse/servicii promovate și de creștere a veniturilor din affiliate marketing. 

Un alt exemplu de rețea de afiliere foarte populară pentru cărți, jucării, unelte și produse pentru uz casnic este Amazon Associates. Oricine poate să se alăture acestui program și să genereze un link de afiliere. Cu fiecare vânzare efectuată prin intermediul link-ului de afiliere, afiliatul câștigă un comision.

Cum poți începe să faci marketing afiliat?

Marketing-ul afiliat este foarte asemănător cu cel al dezvoltării propriei tale afaceri. Principala diferență este aceea că în acest caz nu mai este nevoie să investești în dezvoltarea produsului/serviciului pe care îl vei vinde. Chiar dacă investițiile din faza inițială de dezvoltare a produsului/serviciului nu mai există, efortul și consistența în dezvoltarea unei strategii care să atragă clienți sunt la fel de intense ca în cazul în care ai propriul business.

Pașii pe care îi poți urma pentru a începe marketing afiliat în România sunt următorii:

  • Alege platforma și metoda
  • Alege nișa și audiența
  • Găsește produsele
  • Alege primul tău program afiliat
  • Creează conținut valoros
  • Construiește o audiență / generează trafic
  • Respectă reglementările Comisiei Federale de Comerț

 

Alege platforma și metoda

Primul pas pentru obținerea succesului în marketing afiliat îl reprezintă alegerea platformei și a metodei prin care vei atrage audiența în jurul produsului/serviciului pe care îl vei promova. Fiecare afiliat are o strategie proprie, folosind diferite metode pentru a identifica cel mai potrivit produs/serviciu:

  • Site-uri cu recenzii și nișe – acest tip de website-uri analizează diferite produse potrivite pentru un anumit tip de audiență sau compară o linie de produse/servicii cu cele ale competitorilor săi. Această metodă presupune producerea de conținut potrivit unor astfel de recenzii și postarea regulată pentru a atrage audiența țintă.
  • Conținut digital – Creatorii de conținut digital includ bloggerii, YouTuberii sau influencerii din social media. Aceștia creează conținut care rezonează de obicei cu următorii lor. Dacă vei alege această metodă, vei avea nevoie de produse de nișă care atrag audiența acestor creatori de conținut digital. 
  • Cursuri, evenimente, workshop-uri – dacă ești activ/ă în această nișă, poți integra ofertele din marketing afiliat în cadrul evenimentelor pe care le organizezi sau la care participi.

Pentru a dezvolta o strategie de marketing afiliat de succes ai nevoie să te conectezi în mod autentic cu audiența ta țintă. În momentul în care devii interesant pentru clienții tăi potențiali, aceștia vor fi curioși să descopere produsele/serviciile pe care le promovezi și vei putea începe să câștigi comisioane din vânzări.

Înainte de a alege o platformă prin intermediul căreia să te promovezi, ar trebui în primul rând să te întrebi care sunt platformele pe care le folosești cel mai des. De asemenea, este recomandat să folosești acele platforme pe care le înțelegi cel mai bine pentru a produce conținut de calitate și a atrage audiența țintă.

Cele mai comune platforme pe care le folosesc afiliații sunt următoarele:

  • Instagram
  • Facebook
  • TikTok
  • Blogging
  • Pinterest
  • Pay per Click

Alege nișa și audiența

Dacă nu știi care ar fi cea mai potrivită nișă pentru tine, poți începe prin a identifica domeniile care te pasionează cel mai mult și despre care ai cunoștințe consolidate. Astfel, vei putea dezvolta o strategie originală și vei deveni o sursă de informații de încredere pentru clienții tăi potențiali. Acest exercițiu te ajută să identifici care sunt produsele și brandurile pe care vrei să le promovezi.

De exemplu, dacă ești pasionat/ă de animale, poți începe un blog despre câini sau pisici. Dacă ai deja un animal de companie, poți împărtăși din experiența ta de îngrijire și educare a unui astfel de animal.

Prin postări constante despre subiectele care te pasionează și despre care ai cunoștințe avansate poți atrage din ce în ce mai mulți cititori și încuraja să se înscrie în lista ta de subscriberi sau să distribuie conținutul tău. Astfel, îți vei crește audiența și te vei adresa unui număr în creștere de clienți potențiali.

Unul din secretele în alegerea nișei este acela de a explora produse/servicii în care audiența nu este foarte intensă. Cu cât ești mai activ într-o nișă înainte ca aceasta să devină foarte competitivă, cu atât vei deveni mai cunoscut/ă pentru cunoștințele avansate în domeniul respectiv. 

Găsește produsele

Pentru a avea câștig din marketing afiliat, ai nevoie ca audiența ta să fie atrasă de produsele/serviciile pe care le prezinți. Produsele sau serviciile pe care le promovezi trebuie să le rezolve o problemă reală. Prin această strategie vei putea să îți crești credibilitatea pe piață și să ai succes.

Există diferite platforme pe care poți să găsești produse potrivite pentru affiliate marketing:

  • ClickBank
  • ShareASale
  • LinkConnector
  • CJ Affiliate
  • Affiliate Future
  • AvantLink
  • FlexOffers

O altă opțiune ar fi să explorezi diferite website-uri ce vând produse sau servicii pe care le folosești de obicei și ți se par interesante pentru un program de afiliere. Prin această metodă, vei descoperi diverse companii mari care sunt deschise spre o colaborare de tipul marketing afiliat. Amazon Associates sau Shopify Affiliate Program sunt câteva exemple în această direcție.

Chiar dacă nu vei găsi informații despre marketing afiliat pe website-urile brandurilor pe care ai vrea să le promovezi, poți avea o abordare mai directă. Așadar, poți contacta direct proprietarul afacerii și să îi propui o colaborare prin marketing afiliat. În cazul în care nu sunt deschise spre dezvoltarea unui program de afiliere, anumite companii te pot surprinde cu oferirea unui cod de reducere sau voucher pentru a le promova produsele.

Fiecare program de afiliere are anumite termene și condiții pe care un afiliat trebuie să le respecte. De asemenea, este important să citești cu atenție legislația pentru acest domeniu pentru a te asigura că întregul proces de colaborare se desfășoară în termeni legali.

Alege primul tău program afiliat

Atunci când te afli în fața multor opțiuni de programe de afiliere, ți se poate părea destul de complicat să îl alegi pe primul. Cel mai important criteriu de care poți să ții cont este să alegi produsele care sunt aliniate cu nevoile audienței tale țintă. De exemplu, dacă ai un blog culinar, cu siguranță îți vei îndrepta atenția spre produse din zona gospodăriei pentru a stârni interesul cititorilor tăi.

Înainte de a alege un program de afiliere și produsele pe care să le promovezi, te poți întreba dacă audiența ta țintă ar găsi respectivul produs/serviciu valoros pentru ei. De asemenea, te poți gândi dacă ai suficiente cunoștințe pentru a produce conținut în domeniul din care ai ales produsul/serviciul pe care îl vei promova.

Există diferite programe de afiliere pe care le poți alege pentru promovare, în funcție de experiența pe care o ai:

  • Volume reduse, comisioane mari – în această categorie intră produsele de nișă, care au puțini cumpărători. De exemplu, un program de marketing poate să îți dea un comision foarte bun, dar te vei adresa unui număr limitat de potențiali cumpătători.
  • Volume mari, comisioane reduse – acest tip de programe sunt foarte potrivite pentru începători. De exemplu, jocurile PS5 sunt produse de masă care se încadrează în această categorie. Programul Amazon Associates este un exemplu de program în care vei găsi multe produse care se pot vinde în volume mari, dar pentru care vei primi comisioane reduse.
  • Volume mari, comisioane mari – produsele scumpe care se adresează maselor sunt parte a acestei categorii. Pentru acest tip de programe ai nevoie de experiență în marketing afiliat întrucât competiția este foarte intensă.

Indiferent de produsul sau serviciul pe care îl alegi, este important să fii atent/ă și la platforma pe care o folosești în promovarea produselor/serviciilor. De exemplu, dacă vei promova produse pentru decorarea casei, va fi mai potrivit să alegi platforme care se concentrează pe partea vizuală, precum Instagram.

Creează conținut valoros

Dacă vrei să începi să câștigi din marketing afiliat, vei avea nevoie de conținut valoros care integrează în mod natural link-urile tale de afiliere. Nu este suficient să preiei textul producătorului pentru a descrie produsul/serviciul pe care îl promovezi. Prin intermediul conținutul poți demonstra cititorilor tăi că produsul/serviciul le rezolvă cu adevărat o problemă.

De exemplu, o strategie câștigătoare ar fi să cumperi produsul/serviciul pe care îl promovezi pentru a-ți scrie apoi părerea în conținutul pe care îl postezi. De asemenea, dacă poți colabora cu alte persoane care pot lăsa recenzii pentru produsul/serviciul respectiv, vei aduce și mai multă credibilitate pentru cititori.

În crearea unui conținut valoros este important să ții cont de regulile SEO. Prin alegerea cuvintelor cheie potrivite și urmărirea principiilor SEO vei putea să urci în poziția pe care o ai pe motoarele de căutare. În plus, pentru îmbunătățirea rezultatelor, poți lucra cu o agenție de marketing sau specialist SEO care te pot ajuta să creezi conținut care atrage.

Construiește o audiență / Generează trafic

Crearea de conținut valoros ajută la atragerea audienței, dar nu este suficient dacă nu ai o strategie pentru a construi audiența și a genera trafic. Există diferite strategii pe care le poți urmări pentru a aduce produsul/serviciul tău în atenția cât mai multor clienți potențiali.

O variantă ar fi pay-per-click (PPC). Avantajul acestei metode este că de îndată ce începi să plătești pentru ads, vei începe să generezi trafic. Chiar dacă costul pentru PPC ads se va reduce din profitul final pe care îl ai din affiliate marketing, rezultatele pe care le vei obține îți vor demonstra că merită investiția.

O altă strategie ar fi SEO. Cu ajutorul acesteia îți vei optimiza paginile pentru a apărea mai sus în motoarele de căutare, cum ar fi pe Google. Atâta timp cât vei fi cât mai sus în rezultatele de căutare pentru cuvintele cheie alese, vei genera trafic pasiv în mod consistent. Pentru a dezvolta o strategie SEO de succes este important să înțelegi care sunt subiectele de interes pentru audiența ta țintă și să produci conținut despre acestea. 

Astfel, ajuți Google să ”înțeleagă” care sunt subiectele pe care le adresează produsul/serviciul tău și să îți indexeze conținutul pentru a urca în rezultatele de căutare. Atunci când dezvolți o strategie SEO ai nevoie de răbdare până când conținutul tău va fi indexat și va începe să genereze trafic pasiv.

Tipuri de marketing afiliat

Deseori nu este clar dacă un afiliat a folosit cu adevărat produsul/serviciul pe care îl promovează sau dacă a dezvoltat un business de marketing afiliat pentru bani. În unele situații, acest aspect nu contează prea mult pentru clientul final.

Pe de altă parte, există anumite produse pentru care este important pentru client să știe dacă afiliatul chiar a testat respectivul produs pentru a avea încredere să îl cumpere. De exemplu, în cazul produselor de îngrijire personală clienții își doresc să știe dacă ai testat produsul înainte de a-l promova și a citi o părere sinceră despre acesta.

Conform lui Pat Flynn, există trei tipuri de marketing afiliat care arată cât de atașat este afiliatul de produsul/serviciul pe care îl promovează:

  • neatașat
  • asociat
  • implicat

Marketing afiliat neatașat (unattached affiliate marketing)

În marketingul afiliat neatașat, afiliatul nu este atașat deloc de produsul/serviciul pe care îl promovează. De obicei, cei care urmează acest tip de marketing afiliat nu au expertiză sau autoritate în nișa produsului/serviciului și nici nu pot afirma că l-au testat cu atenție.

Acest tip de affiliate marketing funcționează de cele mai multe ori în baza campaniilor de promovare de tipul pay-per-click. Afiliatul adaugă link-ul de afiliere într-o astfel de campanie și speră că audiența sa țintă va apăsa pe link și va finaliza cumpărarea pe website-ul vânzătorului.

Marketingul afiliat neatașat poate fi foarte atractiv pentru cei care nu își doresc să se implice foarte mult în strategie. Este potrivit acelor afiliați care vor să genereze un venit suplimentar fără a fi nevoie să creeze o relație cu audiența lor și nici să investească prea mult timp în a înțelege produsul/serviciul și beneficiile sale.

Acest tip de marketing afiliat reprezintă o combinație între tipul neatașat și cel implicat. Marketingul afiliat asociat este potrivit celor care nu au neapărat nevoie de produs, dar sunt cumva conectați cu audiența țintă. Afiliați care aleg acest tip au o ușoară influență în nișa produsului/serviciului și au deja un public țintă bine definit.

De exemplu, dacă alegi să promovezi un brand de îmbrăcăminte pe care nu l-ai mai folosit anterior, dar ai deja o audiență prin intermediul unui canal de Youtube dedicat segmentului fashion, acest tip de marketing afiliat ți se potrivește.

Avantajul acestui tip de affiliate marketing este că afiliatul are expertiză să genereze trafic. Cu toate acestea, există riscul să recomande un produs/serviciu mai puțin calitativ din cauza faptului că nu l-au testat temeinic înainte. Acest lucru îi poate costa credibilitatea în fața audienței țintă.

Marketing afiliat implicat (involved affiliate marketing)

După cum îi sugerează și numele, marketingul afiliat implicat este potrivit celor care sunt foarte atașați de produsul/serviciul pe care îl promovează și au autoritate în nișa respectivă. Afiliatul a testat produsul/serviciul respectiv și îl poate compara cu alte produse/servicii similare de pe piață. Astfel, poate susține cu argumente beneficiile produsului/serviciului pe care îl promovează și explica în detaliu cum funcționează acesta.

În loc să se bazeze pe PPC ads, afiliații implicați vor folosi experiența personală pentru a crea o relație cu audiența țintă și a câștiga încrederea clienților. Deși presupune un efort mai consistent și susținut, beneficiile pe termen lung ale acestei strategii sunt de neegalat. După obținerea primului succes în marketingul afiliat implicat, îți va fi ușor să accesezi noi programe de afiliere cu produse din aceeași nișă și să le promovezi cu succes.

Dropshipping vs. affiliate marketing – Care este diferența? 

Dropshipping este foarte similar cu affiliate marketing din anumite puncte de vedere. Ambele presupun promovarea unor produse/servicii pentru a genera vânzări și a câștiga un comision din acestea. Cu toate acestea, în marketing afiliat, nu ești responsabil/ă de livrarea produselor către client, iar câștigul tău se bazează strict pe comisionul plătit către tine de către vânzător. 

În plus, nu ești responsabil/ă de setarea prețului produsului. Așadar, câștigurile tale depind de prețul pe care îl decide vânzătorul. Responsabilitatea ta principală o reprezintă dezvoltarea unei strategii de promovare eficiente.

În dropshipping ești responsabil/ă de promovarea unui produs/serviciu și asigurarea că acesta va fi livrat către client conform comenzii. Tu vei decide prețul final al produsului/serviciului, iar profitul tău va reprezenta diferența între prețul de vânzare pe website-ul tău și prețul inițial al produsului oferit de vânzător. 

Atât în affiliate marketing cât și în dropshipping, avantajul tău este că nu deții stoc al produselor pe care le promovezi. Vânzătorul este cel care controlează stocul. Cu toate acestea, în dropshipping, dacă apar întârzieri la livrare, cumpărătorul îți va pune întrebări direct ție, nu vânzătorului.

Tipuri de produse pentru marketing afiliat

Există diferite tipuri de produse care sunt potrivite pentru marketing afiliat. Alegerea unui tip de produse sau a altuia depinde de audiența țintă pe care o ai și expertiza ta într-un anumit domeniu. Poți începe prin a alege produsele de bază din nișa pe care dorești să o explorezi și să continui să adaugi produse complementare pe măsură ce câștigi mai multă experiență.

 

Produse digitale

Produsele digitale sunt resurse online pe care cititorii tăi le pot accesa instant, fără a fi nevoie să aștepte să primească produsul prin curier, așa cum se întâmplă în cazul produselor fizice. 

Acest produse pot fi livrate sub forma unor documente PDF, fișiere video sau eBook-uri. De asemenea, poți trimite un link către o anumită pagină web care conține informațiile de care cititorul are nevoie în baza comenzii sale.

Câteva exemple de produse digitale sunt următoarele:

  • Cărți sau eBooks – poți alege să direcționezi clientul final pe website-ul vânzătorului pentru a citi/descărca cărțile sau le poți descărca direct de pe Amazon sau iBooks.
  • Soluții software – acestea sunt programe care pot fi descărcate în baza unui link sau pot fi livrate sub forma unei aplicații, plugin, sau servicii cloud.
  • Aplicații mobile – există sute de aplicații disponibile prin intermediul programului de afiliere iTunes, dar vei găsi astfel de aplicații și pe diverse platforme de afiliere.
  • Muzică, filme, show-uri TV și altele – fișierele media oferite prin intermediul platformei Amazon intră în această categorie.

Avantajele acestor produse vin din faptul că acestea sunt ușor de obținut și oferă acces imediat clientului. În plus, majoritatea oferă soluții la probleme reale și sunt foarte apreciate având în vedere progresul rapid pe care îl experimentăm din punct de vedere tehnologic.

Pentru acest tip de produse nu există costuri de producție, livrare și stocare. De asemenea, cumpărătorul poate începe să vadă beneficiile pe care le oferă produsul imediat după cumpărare.

Dezavantajul afilierii pentru acest tip de produse îl reprezintă prețul care este destul de scăzut. Așadar, va fi nevoie să te bazezi pe volume pentru a te bucura de câștiguri generoase. Pe de altă parte, aceste produse sunt foarte potrivite pentru începători.

 

Servicii online, profesionale și de găzduire

Atunci când decizi să vinzi servicii prin programe de afiliere, este important să le alegi pe acelea care pot fi accesate de cumpărători de oriunde din lume. Cu alte cuvinte, nu este indicat să te limitezi la a promova servicii accesibile doar într-o anumită arie geografică.

Cel mai bun pariu pe care îl poți alege este să promovezi servicii livrate online sau servicii profesionale pe care le-ai mai accesat în trecut și în care ai încredere. Câteva exemple de astfel de servicii sunt următoarele:

  • Designeri – poți promova serviciile oferite de Designmodo, Zazzle, 99 Designs
  • Afaceri din domeniul media sau activități creative – câteva exemple ar fi John Melly Voice Overs & Production, Media Content Advantage, Music Radio Creative
  • Servicii de content marketing – Hootsuite sau Sprout Social sunt câteva variante
  • Website-uri de nișă precum cele dedicate turismului, călătoriilor, culturii pop, artizanilor – poți intra în programele de afiliere ale celor de la Pet Care Supplies, Silvercar sau zChocolat
  • Platforme pentru creare website-uri – Wix, Squarespace
  • Servicii lead generation – Thrive sau Elementor
  • Furnizorii de servicii de emailing – ConvertKit, Constant Contact, AWeber.

Avantajele acestor servicii apar datorită accesului facil la acestea. Audiența țintă este interesată să le acceseze întrucât îi ajută să gestioneze task-uri importante. Deși prețul serviciilor respective poate fi ușor crescut, comisioanele devin destul de generoase și atractive pentru afiliat.

Multe servicii de găzduire oferă un comision recurent. Așadar, vei primi comision pe întreaga perioadă în care clientul continuă să folosească respectivul serviciu. 

Cursuri online

Deși ar putea fi integrate în categoria produse digitale, cursurile online merită o categorie distinctă datorită potențialului foarte mare pe care îl au. Există cursuri online pe aproape orice subiect ți-ai putea imagina.

Așadar, prin intermediul cursurilor online vei avea acces la un număr mai mare de clienți potențiali pe care îi poți targeta. Prețul acestui tip de produs este foarte variat, de la câțiva zeci de dolari până la câteva mii.

Avantajul acestui produs este că îți vei ajuta audiența să atingă un anumit obiectiv care este important pentru ei și să depășească un obstacol care îi blochează în acest moment. Poți livra o valoare incredibilă pentru aceștia fără a avea nevoie de foarte mult efort.

În comparație cu produsele digitale, prețul cursurilor online este de obicei mai ridicat. Așadar, potențialul de câștig este mai mare. În plus, cursurile online sunt foarte populare, ceea ce te va ajuta foarte mult în promovarea acestora și atragerea clienților.

Pentru a-ți păstra reputația construită pe piață, ai nevoie de cercetare amănunțită în piață. Înainte de a promova un curs online este recomandat să verifici cu atenție că oferă valoarea pe care o promite.

 

Magazine eCommerce

Dacă vei decide să promovezi produse fizice pe blogul tău sau pe rețelele de social media, cel mai bine ar fi să te asiguri că vei promova produse de calitate, distinctive. Pentru a putea face acest lucru vei avea nevoie să cunoști foarte bine audiența ta și să le oferi produse care le rezolvă anumite probleme.

O strategie câștigătoare ar fi să eviți produsele foarte cunoscute pe care clienții le pot cumpăra de oriunde. Comisioanele în cazul produselor eCommerce sunt destul de mici. Așadar, ai nevoie de trafic intens pe website pentru a putea genera câștiguri atractive.

De exemplu, poți dezvolta un website de recenzii pentru diferite produse. Pe lângă câștigurile generate din marketing, poți aduce venituri suplimentare din marketing afiliat.

Pe măsură ce site-ul tău de recenzii începe să dobândească autoritate și să fie apreciat de cititori, vei fi abordat/ă de companii care îți vor oferi produse gratuite pentru a posta o recenzie despre produsul lor. Dacă îți permiți să cumperi un produs pentru a-l testa și scrie o recenzie despre el, vei deveni și mai apreciat de către cititori întrucât aceștia vor considera că oferi o părere obiectivă și sinceră.

După cum am menționat mai sus, comisioanele oferite de magazinele eCommerce sunt destul de mici. Așadar, pentru a genera un venit decent vei avea nevoie să promovezi mai multe tipuri de produse.

Canale comune de marketing afiliat

În ultimii ani, au apărut trenduri diferite pentru promovarea link-urilor de afiliere. Există diferite canale comune de marketing afiliat pe care le poți folosi pentru a genera comisioane generoase.

 

Influencer marketing

Influencerii au devenit din ce în ce mai populari pe diferite platforme de socializare precum Instagram sau YouTube. Celebrități precum Kim Kardashian sau Selena Gomez sunt printre cei mai mari influenceri din lume. Cu toate acestea, și vedetele mai puțin cunoscute pot deveni influenceri datorită capacității de a crea conținut atractiv și a modului în care interacționează cu audiența.

În timp ce brandurile cunoscute plătesc influencerii pentru a le promova produsele, la fel de bine pot oferi urmăritorilor lor link-uri de afiliere care pot genera comisioane. Dacă ai deja o audiență pasionată de o anumită nișă, atunci poți lua în considerare influencer marketing.

De exemplu, dacă vrei să folosești această strategie pe Instagram vei începe prin a taga brandul atunci când le promovezi produsele. De asemenea, vei adăuga link-ul către brand și produs în secțiunea Bio a contului tău și vei folosi secțiunea Stories și IGTV pentru a vorbi despre produs. Îți poți educa audiența țintă prin comparații cu alte produse și ghiduri de cadouri.

Un truc care te poate ajuta foarte mult să ai succes este să alegi branduri și produse în care crezi și pe care le-ai testat. Astfel, audiența ta va începe să aibă încredere în tine și să fie interesată să urmărească contul tău și să cumpere produsele pe care le promovezi.

Blogging

Affiliate marketing este deseori folosit de bloggerii care doresc să își monetizeze conținutul de pe blog. Bloggerii se concentrează pe o anumită nișă. Așadar, pot promova cu ușurință produse sau servicii din respectiva nișa în care au deja notorietate.

Pentru a implementa affiliate marketing pe blogul tău poți include link-urile de afiliere direct în postările de pe blog, într-un mod cât mai natural. De asemenea, poți adăuga bannere pe website sau crea videoclipuri care vorbesc despre produs.

De obicei, bloggeri se concentrează pentru a crea valoare în primul rând pentru audiența lor. Așadar, nu se vor axa doar pe vânzare ci pe prezentarea beneficiilor produselor/serviciilor promovate și a problemei pe care o rezolvă pentru audiența țintă.

 

Linkuri de recomandare

Atunci când intri într-un program de afiliere, vei primi un link personalizat care va fi folosit de cumpărător pentru a comanda produsul/serviciul dorit. În baza acestui link folosit pentru finalizarea cumpărăturii, afiliatul primește comisionul agreat cu vânzătorul.

Poți folosi link-urile de recomandare în diverse canale precum:

  • tutoriale/recenzii
  • pagini cu resurse
  • conținut video și bannere
  • postări pe blog
  • anumite forumuri

Chiar dacă folosești link-uri de recomandare, este important să te asiguri că vei crea conținut util pentru cititorii tăi și să fie integrate în natural în conținut. Dacă vei trimite link-uri către cititori noi, o strategie câștigătoare ar fi să creezi o relație cu aceștia prin conținut înainte de a le trimite link-ul de recomandare.

Platforme social media

Afiliații pot folosi toate platformele de social media pentru a promova produsele/serviciile din programul de afiliere. Un aspect foarte important de luat în considerare sunt regulile și termenii și condițiile din fiecare platformă.

Câteva metode prin care poți distribui link-urile de afiliere sunt următoarele:

  • Ads pe Facebook
  • Pagini personale
  • Grupuri
  • Postări promoționale

 

Micro site-uri

Acest tip de website-uri sunt diferite față de website-urile principale și sunt deseori folosite pentru a ajunge la o anumită audiență. Brandurile folosesc aceste mini site-uri combinate cu alte eforturi de marketing precum social media sau blogging.

Brandurile folosesc site-urile micro pentru a scoate în evidență anumite produse/servicii specifice. De exemplu, acest canal poate fi folosit pentru a promova:

  • evenimente individuale
  • produse, campanii
  • conținut branduit

Pentru a-ți crește șansele de a avea succes cu un micro site ai nevoie de următoarele:

  • scrie conținut detaliat
  • evidențiază beneficiile și funcțiile produsului/serviciului astfel încât vizitatorii să poată citi conținutul foarte rapid și ușor
  • include un mix de conținut adecvat preferințelor cititorilor tăi – de exemplu, conținut video combinat cu text scris
  • adaugă recenzii ale produselor pe care le-ai testat și oferă o părere sinceră
  • creează un mix de produse din programe de afiliere pentru a crea mai mult interes din partea audienței țintă.

 

Liste email-uri

Crearea unor liste cu adrese de email reprezintă o altă metodă eficientă de a distribui link-urile tale de afiliere cu audiența ta. Poți folosi servicii specializate care te vor ajuta în crearea unei liste de email-uri. De exemplu, poți folosi platforme precum MailChimp sau AWeber.

De asemenea, poți crea un newsletter pe website-ul tău care te va ajuta în colectarea multor adrese de email. În momentul în care creezi o listă de email-uri extinsă, poți trimite conținut interesant pentru audiența ta țintă și să introduci link-ul de afiliere în mod natural în text pentru a genera vânzări.

 

Conținut video

Majoritatea oamenilor iubesc conținutul video. Nu este de mirare cum YouTube a ajuns la performanța de a avea 2.1 miliarde de utilizatori. De asemenea, celelalte platforme de social media precum Facebook, TikTok sau Instagram sunt foarte potrivite pentru conținut video.

Conținutul video este foarte potrivit pentru clienții ocupați, care nu au timp să citească texte. De asemenea, prin conținut video le poți arăta cum funcționează un produs sau serviciu și care sunt beneficiile pe care le vor avea dacă îl achiziționează.

O metodă de succes pentru a introduce link-ul de afiliere în conținut video este prin a-l adăuga sub formă de pin chiar sub video pe YouTube. De asemenea, îl poți adăuga în secțiunea Bio sau poți fii activ pe pagina comunității tale.


Avantaje și Beneficii Marketing Afiliat

Affiliate marketing merită efortul din partea afiliaților. Popularitatea este în creștere, iar investițiile inițiale din partea afiliatului sunt foarte mici. Așadar, există suficiente motive pentru a convinge afiliații să participe la cât mai multe programe de afiliere.

 

Ușor de implementat

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale marketingului afiliat este acela că este ușor de implementat. Efortul afiliatul se concentrează asupra dezvoltării unei strategii de promovare a produsului/serviciului pentru a genera vânzări. Nu ai de ce să îți faci griji în privința producției, stocurilor, prețurilor, sau livrarea produselor.

 

Risc scăzut

Având în vedere că nu există nicio taxă pentru a începe affiliate marketing, poți începe să promovezi un produs/serviciu și să câștigi comision fără nicio investiție inițială. Acest tip de marketing te ajută să generezi un venit relativ pasiv prin intermediul comisioanelor pe care le câștigi, devenind pentru mulți afiliați un scenariu ideal de a genera venituri. Deși inițial va fi nevoie să investești timp în a dezvolta o strategie de promovare potrivită și să creezi conținut care atrage audiența, link-ul tău de afiliere va continua să genereze venit pe termen lung.

 

Ușor de scalat

Un program de marketing afiliat de succes oferă oportunitatea afiliatului de a-și scala câștigurile în mod semnificativ fără a avea nevoie de ajutor extra. Poți introduce noi produse/servicii audienței actuale și construi campanii pentru produse adiționale în timp ce eforturile tale actuale continuă să genereze câștiguri pentru linkurile de afiliere.

Înainte de a deveni prea entuziasmat/ă, este bine să știi că o afacere de marketing afiliat de succes se bazează pe încredere. În timp ce poți accesa un număr nelimitat de produse/servicii pe care să le promovezi, cel mai bine este să alegi acele produse/servicii pe care le-ai testat și în care ai încredere. 

 

Limitări ale Marketingului Afiliat

Affiliate marketing are și anumite limitări de care afiliații ar trebui să fie conștienți înainte de a se aventura într-un astfel de program. Este mult mai bine să analizezi cu atenție punctele slabe pentru a le înțelege și a decide dacă marketingul afiliat este pentru tine.

 

Necesită răbdare

Marketingul afiliat nu este o schemă de îmbogățire rapidă. Pentru a obține rezultate și a crește audiența ai nevoie de timp și răbdare.

Posibil să fie nevoie să testezi mai multe platforme și strategii până când vei descoperi care este cea potrivită pentru a obține rezultatele dorite. Cel mai important pas de început este cercetarea cu atenție a pieței pentru a alege produsul/serviciul dorit de audiența ta țintă.

Vei avea nevoie de timp pentru a produce conținut pentru blog sau a posta pe rețelele de socializare. De asemenea, vei avea nevoie de timp și răbdare pentru a crea evenimente online sau să dezvolți alte activități de generare lead-uri până când vei obține primele vânzări.

 

Remunerație pe bază de comision

Atunci când alegi să creezi un business în marketing afiliat nu vei avea niciun șef care să îți ofere un cec săptămânal pentru performanța ta. Marketingul afiliat se bazează pe comision, iar câștigul tău final depinde de efortul pe care îl depui și vânzările generate prin link-ul de afiliere.

 

Nu ai control asupra programului

Afiliații trebuie să respecte regulile programului de afiliere dezvoltat de vânzători. Este important și obligatoriu să respecți recomandările acestora pentru orice spui sau cum prezinți produsul/serviciul companiilor cu care colaborezi.

De asemenea, trebuie să fii conștient/ă că într-un program de afiliere al unei companii vor fi și alți afiliați care respectă aceleași reguli. Așadar, trebuie să fii suficient de creativ/ă pentru a te diferenția de aceștia, fără a încălca nicio regulă / recomandare.

Cât și cum se câștigă din marketing afiliat?

Câștigurile afiliaților sunt foarte variate. Există afiliați care generează câștiguri de câteva sute de dolari pe lună, în timp ce alții generează venituri de 6 cifre într-un an. Cu cât ai mai mulți urmăritori și oameni interesați să cumpere produsele tale, cu atât ai mai multe șanse să faci bani din marketing afiliat.

 

Există diferite modalități de plată în marketingul afiliat. Cele mai comune sunt următoarele:

  • Plata per vânzare – vei primi un comision pentru fiecare vânzare generată prin link-ul tău de afiliere. 
  • Plata per acțiune – vei primi un comision în baza unei anumite acțiuni. De exemplu, acțiunea ar putea fi înscrierea la newsletter, trimiterea unui formular sau transmiterea unui anumit tip de cereri
  • Plata per instalare – vei primi un comision pentru fiecare instalare generată prin intermediul website-ului tău. Acest tip de comision este foarte potrivit atunci când promovezi aplicații mobile sau soluții software pe care clienții tăi le pot descărca și instala.
  • Plata per lead – vei primi un comision de fiecare dată când o persoană se înscrie la un anumit program. Aceasta este o metodă foarte populară pentru companiile care folosesc lead generation sau alt tip de oferte asemănătoare. Acest tip de plată este foarte potrivit începătorilor deoarece este foarte ușor să generezi lead-uri în comparație cu vânzarea unor produse/servicii.
  • Plata per click – deși este o metodă rară, există posibilitatea să primești comision pentru fiecare click al link-ului tău de afiliere. Această metodă este foarte folosită de companiile mari care își doresc să își crească audiența pentru un produs/serviciu. În acest caz, clienții nu trebuie să cumpere nimic, ci doar să acceseze un anumit link.


Câți bani poți genera din marketing afiliat? Acest lucru depinde de nișa pe care ai ales-o și de eforturile pe care le depui în promovare. Comisioanele pot varia de la câțiva dolari pentru nișele de fashion până la câțiva zeci la programele de business.

Recomandări pentru succes în marketing afiliat

Încrederea este un factor important în succesul unui program de afiliere. Cei care citesc conținutul pe care îl produci despre un produs/serviciu au nevoie să aibă suficientă încredere în tine pentru a putea fi convinși să cumpere. 

În plus, pentru a crea o recenzie care atrage, o decizie câștigătoare ar fi să împărtășești impresii din experiența personală. Poți posta părerea personală pe blogul propriu, rețelele de socializare sau prin video pe YouTube. 

 

Discută cu un expert pentru produsul/serviciul promovat

Poți discuta cu un expert care să își spună părerea despre produsul/serviciul pe care îl promovezi. O altă variantă ar fi să postezi un interviu cu producătorul sau un membru al echipei sale. Cu această strategie vei obține mai multă relevanță pentru cititor și îi vei stârni interesul.

 

Creează un tutorial

Unele dintre cele mai căutate cuvinte cheie pe Google sunt cele care încep cu ”cum să obții un anumit lucru”. De exemplu, ”cum să decorezi un living”. Dacă oferi un tutorial care rezolvă problema audienței tale țintă și arată clar care este valoarea adusă de produsul/serviciul pe care îl promovezi, conținutul tău va avea mai mult sens pentru consumatorul final. Astfel, acesta va fi mai atras să acceseze link-ul de afiliere.

 

Creează o listă de emailuri

O listă de emailuri cuprinde contactele care ar putea fi interesate să primească informațiile pe care le poți oferi despre un anumit produs sau serviciu. Prin intermediul unei liste de emailuri te poți conecta cu audiența ta țintă în afara rețelelor de socializare.

Poți colecta cât mai multe emailuri prin conținutul pe care îl produci și prin newsletterele pe care le trimiți cu periodicitate celor care s-au înscris. Afiliații pot trimite diferite tipuri de informații contactelor lor:

  • descărcări gratuite
  • rapoarte
  • postări noi pe blog
  • cele mai noi știri
  • oferte speciale
  • detalii despre afacerea ta

Poți folosi lista de emailuri ca o oportunitate prin care le poți arăta valoarea pe care o generezi. Dacă unul dintre contactele tale îți trimite un email, este important să răspunzi. De asemenea, consistența va face diferența în loialitatea acestora pentru produsul/serviciul pe care îl promovezi.

 

Oferă un bonus

Uneori marketerii își promovează programele de afiliere prin oferirea unui bonus pentru cei care finalizează procesul de cumpărare. Promoțiile și bonusurile încurajează clienții să cumpere un produs, bucurându-se de o ofertă specială. 

Beneficiile unei astfel de strategii se vor vedea dacă vei oferi un bonus din gama produselor pe care le promovezi. Astfel, clienții vor vedea valoarea produselor imediat. 

 

Identifică cuvinte cheie relevante

Dacă îți promovezi oferta prin intermediul unei postări pe blog, vei avea nevoie de cuvinte cheie relevante care să atragă audiența. Așadar, un prim pas va fi să identifici cuvintele pe care clienții tăi potențiali le folosesc pe Google pentru a găsi răspunsul la problemele pe care le au. Poți identifica aceste cuvinte cheie fie cu ajutorul aplicațiilor specializate sau cu ajutorul unui specialist.

Ce să NU faci în affiliate marketing

Ca orice alt business care produce bani, affiliate marketing poate fi subiectul unor tentative de fraudă. Așadar, pentru a te feri de situații neplăcute, este important să eviți următoarele practici:

  • Conținut de proastă calitate – stai departe de conținutul plin de cuvinte cheie, fără calitate, care este creat doar ca să îți crească poziția în motoarele de căutare. În prezent, conținutul de calitate, scris în mod natural și cu informații relevante este cel care câștigă.
  • Nu te concentra doar pe vânzare – pentru a genera vânzări este important în primul rând să creezi o relație cu audiența ta țintă. De îndată ce clienții tăi potențiali încep să aibă încredere în tine, aceștia vor fi mai deschiși să cumpere produsele pe care le recomanzi.
  • Nu ai verificat legitimitatea produselor – înainte de a promova un produs/serviciu este deosebit de important să verifici că acesta face exact ceea ce producătorul menționează în descriere. 
  • Inducerea în eroare a cumpărătorilor – onestitatea este foarte importantă atunci când promovezi un produs/serviciu. Chiar dacă poți genera mai multe click-uri dacă exagerezi beneficiile produsului/serviciului pe care îl poți promovezi, astfel de practici nu sunt etice și pot induce cumpărătorii în eroare. Pe termen lung, o astfel de abordare se poate întoarce împotriva ta.

În calitate de afiliat este extrem de important să îți creezi o reputație excepțională. Dacă audiența ta nu are încredere în tine și nu crede ceea ce spui, șansele să generezi venituri sunt foarte mici. Tocmai de aceea este deosebit de important să te concentrezi pe ceea ce își dorește audiența ta.

Întrebări Frecvente

Atunci când încep affiliate marketing pentru prima dată, afiliații au diverse întrebări despre modul în care funcționează și cât de legal este. Regăsește mai jos răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre marketing afiliat și începe să generezi câștiguri folosind acest model de business.

 

Este marketingul afiliat legal?

Marketingul afiliat este complet legal atâta timp cât menționezi pe website-ul pe care îl folosești pentru promovare faptul că ai un parteneriat de acest tip cu vânzătorul. Audiența ta trebuie să fie informată asupra faptului că vei primi un comision pentru fiecare vânzare efectuată prin intermediul link-ului de afiliere, dar că acest lucru nu presupune costuri suplimentare pentru clientul final.

Conform reglementărilor Comisiei Federale de Comerț, afiliatul trebuie să menționeze în mod clar relația de colaborare pe care o are cu retailerul. Așadar, prin această acțiune vei oferi audienței tale opțiunea de a alege să cumpere prin intermediul website-ului tău sau direct de pe website-ul vânzătorului.

Poți menționa faptul că există o colaborare de afiliere între tine și retailer prin adăugarea unui disclaimer în materialele de promovare pe care le creezi. În acest mod le arăți urmăritorilor tăi că ești transparent/ă. 

 

Poți face marketing afiliat fără bani?

Investițiile principale de care un afiliat are nevoie pentru a avea succes în affiliate marketing nu sunt cele legate de bani, ci de timp și cunoștințe. Există numeroase platforme pe care le poți accesa pentru a începe un business de marketing afiliat fără bani. Dacă nu îți permiți să investești nicio sumă în acest tip de afacere, poți compensa acest lucru prin eforturi mai intense în crearea de conținut scris și video, constanță în publicarea de conținut și research continuu de cuvinte cheie relevante care să te urce în rezultatele din motoarele de căutare.

 

Care sunt cele mai bune produse pentru marketing afiliat?

Există foarte multe tipuri de produse care pot fi potrivite pentru marketing afiliat. Înainte de a alege o categorie sau alta, cel mai bine ar fi să te gândești care sunt domeniile care te pasionează cel mai mult și despre care ai cele mai multe cunoștințe. 

De exemplu, dacă ești pasionat/ă de sport sau ai făcut un sport de performanță, poți alege să promovezi produse din domeniul fitness și wellness. Având deja cunoștințe într-un domeniu te va ajuta să produci conținut de calitate și să câștigi încrederea audienței tale.

Indiferent că vei decide să fii mai mult sau mai puțin atașat/ă de produsul/serviciul pe care îl promovezi, este important să analizezi cu atenție produsele din domeniul pe care l-ai ales. Produsele care vor avea succes sunt cele care au potențial de monetizare, sunt populare și rezolvă o problemă reală a audienței tale țintă.

 

Este marketingul afiliat o sursă sustenabilă de venit?

Da, marketingul afiliat poate deveni o sursă sustenabilă de venit în primul rând pentru că este legal. De asemenea, această industrie este în continuă creștere, estimându-se că va genera venituri de 15.7 miliarde dolari până în 2024. 

Nivelul câștigurilor pe care le poți obține din marketing afiliat depinde foarte mult de strategia pe care o adopți și de gradul de implicare pe care decizi să îl ai în promovarea produselor/serviciilor alese. Pe măsură ce depui tot mai mult efort și energie în construirea de conținut atractiv pentru audiența ta țintă, devii o autoritate în aria de expertiză și atragi tot mai mulți urmăritori, veniturile din marketing afiliat vor crește proporțional. Așadar, cu strategia corectă acesta poate deveni o sursă sustenabilă de venit.

 

Cum găsesc parteneri pentru marketing afiliat?

Un prim pas pentru a găsi parteneri pentru marketing afiliat este să te decizi care este nișa pe care vrei să o promovezi. Următorul pas ar fi să accesezi diferitele platforme dedicate marketingului afiliat și să găsești diferiți parteneri care au în portofoliu produse din nișa asupra căreia te-ai decis. 

Alte variante ar fi să cauți pe Google informații despre programe de afiliere disponibile în nișa care te interesează. Poți, de asemenea, să intri pe diverse grupuri din social media sau forumuri dedicate acestui subiect și să afli care sunt cele mai bine plătite programe și care ar fi partenerii interesanți pentru tine de abordat.

 

Poate marketingul afiliat să devină o carieră?

Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de obiectivele de carieră pe care le ai. Affiliate marketing poate deveni o carieră full-time pentru anumiți afiliați, dar nu pentru toți. Acest tip de business poate funcționa foarte bine ca o sursă suplimentară de venit pe lângă un job full-time, dar se poate transforma foarte ușor și într-o activitate full-time care să îți aducă venituri consistente. 

Transformarea marketingului afiliat în carieră depinde de efortul, timpul și energia pe care ești dispus/ă să le depui pentru a promova produsele/serviciile pe care le-ai ales și să dezvolți strategii noi de marketing ca să atragi audiența. 

Related posts