Scroll to top

Update de algoritm Google Panda » Ghid complet


Organic Agency - decembrie 18, 2022 - 0 comments

update-google-panda

Ce este Google Panda?

Google Panda este un algoritm care a fost lansat în 2011 și care a avut în vedere eliminarea din clasament a site-urilor a căror conținut era slab calitativ și irelevant. Această actualizare a afectat tehnicile de optimizare SEO și site-urile din toate domeniile și de toate dimensiunile. Un procent de aproximativ 12% dintre site-urile din SUA au fost afectate, în timp ce altele, care erau sub clasate, au fost recompensate datorită conținutului de calitate, fiind susținute să urce în clasamentul Google.

 

De ce a numit Google algoritmul Panda?

Numele Panda a fost numit după unul dintre inginerii Google, Navneet Panda. Deși inițial a fost utilizat doar intern numele Panda, acesta a rămas cel oficial datorită implicării inginerului în dezvoltarea algoritmului.

 

De ce a fost Google Panda lansat?

Scopul creării algoritmului Panda a fost îndepărtarea conținutului de slabă calitate de pe motorul de căutare Google. În 2010 scăderea calității rezultatelor oferite de Google a ridicat semne de întrebare, astfel că Google a încercat să identifice o soluție optimă, prin care să elimine practica de scriere a conținutului slab calitativ și a cărui cuvinte erau irelevante informațiilor cuprinse în articol. Asemenea articole erau redactate și livrate într-un termen limită de freelanceri slab recompensați financiar.

 

Cum funcționează Google Panda?

Scopul pentru care a fost creat algoritmul Panda a fost evaluarea conținutului de calitate al site-urilor, obiectivul fiind cel de înlăturare a paginilor web cu informații slab calitative și urcarea în clasament a celor care ofereau conținut relevant.

 

Înlăturarea sau îmbunătățirea conținutului este de ajutor?

Atât înlăturarea informațiilor sau a paginilor slab calitative, cât și îmbunătățirea lor sunt practici care ajuta la urcare în clasamentul Google. Algoritmul Panda este capabil să detecteze conținutul superficial, de necalitativ sau copiat de pe alte site-uri.

 

Criteriile după care Google evaluează un site ca fiind de calitate

Pentru a oferi soluții celor care au fost afectați negativ de lansarea algoritmului, Google a publicat un set de 23 de întrebări, cu scopul de a-i ajuta pe aceștia să remedieze problemele existente pe site-urile lor:

  1. Ai avea încredere în informațiile prezentate în articol?
  2. Acest articol a fost scris de un expert sau de un scriitor care cunoaște bine subiectul? Au fost tratate cu superficialitate informațiile?
  3. Site-ul cuprinde articole duplicate sau asemănătoare, care includ aceleași cuvinte cheie?
  4. Ai avea încredere să îți introduci datele cardului bancar în acest site?
  5. Acest articol conține greșeli de scriere sau de exprimare?
  6. Subiectele despre care se scrie sunt de interes pentru cititori sau sunt scrise doar pentru a genera trafic?
  7. Acest articol conține informații originale, bine documentate?
  8. Pagina respectivă prezintă conținut de valoare comparativ cu altele identificate în pagina de căutare Google?
  9. Este pagina scrisă și creată la standardele calității?
  10.  Articolul are în vedere ambele părți ale poveștii?
  11.  Este articolul relevant pentru site-ul pe care este publicat?
  12.  Conținutul este publicat pe o rețea de site-uri, iar atenția primită este nesemnificativă?
  13.  Articolul a fost editat cu grijă și atenție?
  14.  Ai avea încredere în articol dacă ar fi vorba despre un subiect care privește sănătatea?
  15.  Îți inspiră încredere numele site-ului?
  16.  Articolul conține informații complexe și complete?
  17.  Articolul tratează subiecte interesante, care sunt mai mult decât evidente?
  18.  Ai recomanda unui prieten pagina respectivă sau ai salva-o la favorite?
  19.  Site-ul conține un număr excesiv de reclame, care îți distrag atenția?
  20.  Te-ai aștepta ca acest articol să fie publicat într-o revistă printată sau o carte?
  21.  Articolul este prea scurt și lipsesc informații utile?
  22.  A fost pagina creată cu atenție la detalii?
  23.  Ar fi nemulțumiți utilizatorii în momentul în care ar interacționa cu pagina respectivă?

 

Mituri despre Google Panda

Au existat încă de la lansarea algoritmului mituri despre cum funcționează acesta, multe dintre ele nefiind relevante nici astăzi. În continuare vom trata câteva dintre acestea:

 

1. În curând va exista o nouă actualizare a algoritmului

Indiferent de ziua în care va fi făcut un update asupra algoritmului Panda sau asupra altui algoritm Google, trebuie să fim pregătiți și să ținem pasul cu modificările. Pentru a oferi conținut de calitate și experiențe plăcute utilizatorilor, e nevoie de muncă continuă, nu doar atunci când există actualizări ai algoritmilor Google.

 

2. Filtrul de duplicare al conținutului ține de Panda

Această afirmație a fost negată de către Google, care a afirmat că cele două aspecte sunt separate și independente. Ambele vizează conținutul de calitate al paginilor web, însă filtrul nu este inclus în algoritmul Panda.

 

3. Prea mult content va atrage actualizarea Panda 

Crearea de conținut de calitate este esențial pentru interesul și angajamentul utilizatorilor. Această afirmație a rămas doar un mit, care, în cazul celor care au crezut în ea și au pus-o în practică, cu siguranță au fost afectați de actualizarea Panda.

 

4. Toate paginile trebuie să fie de înaltă calitate

Probabil cel mai mare mit despre Panda a fost cel referitor la faptul că toate paginile și informațiile dintr-un website trebuie să respecte standardele de înaltă calitate, în mod contrar, întreg site-ul ar fi afectat. Algoritmul Panda afectează într-adevăr întreg site-ul, însă în situația în care proporția paginilor de slabă calitate este mai mare decât proporția paginilor calitative.

Cum știu dacă am fost afectat de Panda?

Un semnal evident al unei penalizări din partea algoritmului Panda este scăderea bruscă a traficului organic de pe site sau a clasamentului în Google, dacă acestea sunt corelate cu lansarea sau update-ul algoritmului Panda. Cu toate acestea, nu doar actualizarea Panda poate afecta traficul și clasamentul în Google; printre aspectele care pot aduce modificări asupra celor două elemente sunt creșterea concurenței pe piață, sancțiuni manuale din partea Google, care pot fi verificate în Google Search Console, reducerea interesului consumatorilor din cauza sezonalității sau actualizări ale altor algoritmi Google.

Este recomandat să studiezi actualizările care urmează să fie lansate de Google, însă poți analiza și retroactiv care au fost problemele care au dus la pierderea traficului organic și scăderea în clasament, remediind problemele ulterior.

 

Cum pot redresa situația după actualizarea Panda

Există o serie de pași pe care îi poți urma pentru a remedia aspectele problematice ale site-ului:

  • Renunțarea la crearea conținutului de slabă calitate;
  • Revizuirea și îmbunătățirea calității informațiilor, aspectului vizual, relevanței conținutului oferit;
  • Reducerea raportului conținutului care include prea multe link-uri afiliate;
  • Asigurarea potrivirii între cuvintele cheie și articolul redactat;
  • Eliminarea conținutului duplicat;
  • Verificarea și modificarea conținutului, astfel încât acesta să fie corect și fără erori gramaticale și de expresie;
  • Utilizarea comenzii de neindexare pentru a bloca indexarea paginilor interne, cu informații duplicate.

 

Cum să previi să fii penalizat de Panda

Este esențial să fii la curent cu toate update-urile Google, astfel încât site-ul tău să fie afectat într-o măsură cât mai mică de modificările frecvente, chiar deloc. Poți preveni penalizarea algoritmului Panda prin realizarea câtorva sarcini:

  • Adaugă valoare paginilor importante din site;
  • Creează conținut relevant și de calitate;
  • Șterge sau înlocuiește conținutul slab calitativ;
  • Elimină conținutul duplicat.

 

Istoricul complet de update-uri de algoritm Panda

De la lansarea din 2011, s-a revenit cu regularitate asupra algoritmului Panda, fiind mereu îmbunătățit. Au existat numeroase versiuni, după cum urmează:

  • Feb. 23, 2011: Panda Update 1.0
  • April 11, 2011: Google Panda Update 2.0
  • May 9, 2011: Panda Update 2.1
  • June 21, 2011: Panda Update 2.2
  • July 23, 2011: Panda Update 2.3
  • Aug. 12, 2011: Panda Update 2.4
  • Sept. 28, 2011: Panda Update 2.5
  • Oct. 19, 2011: Panda Update 3.0
  • Nov. 18, 2011: Panda Update 3.1
  • Jan. 18, 2012: Panda Update 3.2
  • Feb. 27, 2012: Panda Update 3.3
  • March 23, 2012: Panda Update 3.4
  • April 19, 2012: Panda Update 3.5
  • April 27, 2012: Panda Update 3.6
  • June 8, 2012: Panda Update 3.7
  • June 25, 2012: Panda Update 3.8
  • July 24, 2012: Panda Update 3.9
  • Aug. 20, 2012: Panda Update 3.9.1
  • Sept. 18, 2012: Panda Update 3.9.2
  • Sept. 27, 2012: Panda Update #20
  • Nov. 5, 2012: Panda Update #21
  • Nov. 21, 2012: Panda Update #22
  • Dec. 21, 2012: Panda Update #23
  • Jan. 22, 2013: Panda Update #24
  • March 14, 2013: Panda Update #25
  • May 20, 2014: Panda Update 4.0
  • Sept. 23, 2014: Panda Update 4.1
  • July 17, 2015: Panda Update 4.2

Related posts